⇒⇐ MEN TATARMAN TATARMAN, DUNYAĞA QOL ATARMAN, YAMANLIQTAN QAȘARMAN, YAQȘILIQMAN YAȘARMAN, QAYDA BARSAM AYTARMAN, MEN TATARMAN TATARMAN!⇐⇐********* Qoș keldĭnĭz saypamĭzğa! Qapımız așıq törĭmĭz boș!

UDTTMR Valu lui Traian a deschis sezonul de kureş

LOADING...
█████████████]99%
██████████████ 100% ┘̿ ̿|̿ ̿└ |̶̿ ̶̿ ̶̿ ̶̿|┘̿ ̿|̿ ̿└ |̶̿ ̶̿ ̶̿ ̶̿||̿ ̿ ̿
 Share/Bookmark


UDTTMR Valu lui Traian a deschis sezonul de kureş

Următoarea competiţie de lupte tătăreşti va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni (vineri, 7.05.2011), la Medgidia, în cadrul Turneului Internaţional „Trofeul Mării Negre“

La sfârşitul acestei săptămâni, a avut loc deschiderea sezonului de kureş. Ca în fiecare an, evenimentul a avut loc în comuna Valu lui Traian şi a fost organizat de filiala locală a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local.

În premieră, anul acesta a fost inaugurată o nouă categorie, respectiv cea dedicată copiilor cu vârsta sub 10 ani, pentru care au fost pregătite şi ca-dourile aferente vârstei, respectiv pentru învingător un ied, iar pentru ocupantul locului II, tradiţionalul bayrak. Celelalte trei categorii, cea a concurenţilor cu vârsta cuprinsă între 10 şi 15 ani, 16 şi 22 de ani şi peste 23 de ani au beneficiat şi ele de premii consistente, respectiv, ocupanţii locului I plecând acasă cu o oaie, un berbec şi un viţel, locul II având rezervat, la toate categoriile, câte un bayrak.

„1 Mai a fost întotdeauna o zi specială pentru noi pentru că odată cu tradiţionala sărbătoare la iarbă verde, deschidem, de ani buni, şi sezonul de kureş. Iar cum interesul pentru sportul nostru tradiţional a crescut de la an la an, cei de la filiala locală a UDTTMR au decis să iniţieze anul acesta şi o categorie pentru copii, astfel încât tradiţia luptelor tătăreşti să fie cunoscută de la cele mai fragede vârste şi cei mai mici membri ai comunităţii noastre să poată să îşi etaleze şi ei măiestria de luptători”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, preşedintele UDTTMR, Varol Amet, care a luat parte la eveniment alături de deputatul uniunii tătare, Aledin Amet, subsecretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice Sali Negiat, subprefectul Aidun Curt-Mola, dar şi primarul localităţii Valu lui Traian, Florin Mitroi.

Potrivit declaraţiilor preşedintelui UDTTMR Valu lui Traian, Cadîr Turgai, administraţia locală a contribuit cu o parte din trofeele ce au revenit premiului I.

După deschiderea sezonului de kureş de la Valu lui Traian, următoarea demonstraţie de măiestrie a luptătorilor tătari va avea loc la Medgidia, la sfârşitul acestei săptămâni, în cadrul Turneului Internaţional de lupte tătăreşti „Trofeul Marea Neagră”, aflat, anul acesta, la a doua ediţie, organizat de filiala locală a UDTTMR cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului Româ-niei şi în colaborare cu administraţia locală.

sursa: cugetliber.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

COMENTARIILE SUNT SUPUSE MODERARII INAINTE DE PUBLICARE!
COMENTARIILE "ANONIM" NU VOR FI PUBLICATE!